Corectarea sunetului «CE–CI»

Copilul poate omite sunetul „CE–CI”, îl poate înlocui cu T, Ș, Ț sau cu un alt sunet, îl poate pronunța neclar ori cu o articulare incorectă. Greșelile care par asemănătoare pot avea cauze diferite. De aceea, același set de exerciții nu este potrivit pentru fiecare copil: mai întâi trebuie stabilit motivul exact al dificultății.

În limba română, sunetul [t͡ʃ], asemănător sunetului „Ч” din limba rusă, este redat în scris prin litera C înaintea vocalelor E și I: ce, ci. El apare și în combinațiile cea, ceo, ceu, cia, cio, ciu, de exemplu în cuvintele „ceas”, „cerc”, „cine”, „cinci”, „cioară” și „ciupercă”.

În acest articol explicăm la ce vârstă apare de obicei sunetul „CE–CI” în vorbirea copilului, cum putem deosebi omiterea de înlocuirea sau deformarea sunetului, din ce etape este alcătuită corectarea pronunției și ce pot face părinții acasă. De asemenea, vom explica în ce situații este recomandat să consultați un logoped și cum se desfășoară evaluarea directă în centrul nostru.

Când apare sunetul „CE–CI” în vorbirea copilului

Sunetul [t͡ʃ] este unul dintre sunetele mai complexe ale limbii române. La majoritatea copiilor, pronunția lui se stabilizează în jurul vârstei de 4–5 ani. Până la această vârstă, o pronunție neclară sau instabilă poate fi legată de maturizarea firească a aparatului articulator, nu neapărat de o tulburare.

Totuși, vârsta nu este singurul reper. Evaluăm întotdeauna vorbirea copilului în ansamblu:

• cât de ușor este înțeles de persoanele din jur;
• dacă omite, înlocuiește sau deformează sunetul;
• dacă greșeala este constantă sau pronunția este uneori corectă, alteori nu;
• cum pronunță celelalte sunete, deoarece „CE–CI” este rareori afectat izolat;
• dacă dezvoltarea generală a limbajului corespunde vârstei.

Un copil de 4 ani care confundă din când în când „CE–CI” cu T și un copil de 6 ani care îl înlocuiește constant cu Ș se află în situații diferite, iar modul de lucru nu va fi același. Din acest motiv, nu stabilim dacă pronunția este sau nu în limitele vârstei doar pe baza vârstei cronologice. Imaginea completă poate fi obținută în urma unei evaluări directe.

Cum ne dăm seama că sunetul „CE–CI” este pronunțat incorect

Pronunția incorectă a sunetului „CE–CI” se poate manifesta în moduri diferite. În spatele afirmației „copilul nu pronunță CE sau CI” se pot ascunde mai multe situații: de la omiterea completă a sunetului până la o deformare abia perceptibilă.

Omiterea și înlocuirea sunetului

Uneori, sunetul este omis complet din cuvânt. De exemplu, în loc de „ceas”, copilul poate spune „eas”, iar în loc de „arici” — „ari”.

În alte cazuri, sunetul [t͡ʃ] este înlocuit cu un sunet apropiat:

• cu T — „tai” în loc de „ceai”;
• cu Ș — „șașcă” în loc de „ceașcă”;
• cu Ț — „țas” în loc de „ceas”;
• cu sunetul sonor „GE–GI” — „gine” în loc de „cine”.

Înlocuirea poate fi constantă sau poate apărea doar în anumite cuvinte. De exemplu, copilul poate pronunța corect sunetul la începutul cuvântului, dar îl poate omite sau deforma la mijloc ori la sfârșit.

Pronunția deformată sau instabilă

Se poate întâmpla ca sunetul să fie prezent în vorbire, dar să nu fie pronunțat corect:

• sunetul este prea moale, prea apăsat sau neclar;
• copilul încordează vizibil buzele, limba sau maxilarul;
• îl pronunță corect numai după modelul adultului sau într-un anumit cuvânt;
• îl pronunță corect în timpul ședinței, dar îl pierde în conversația obișnuită;
• sunetul este însoțit de un zgomot suplimentar sau de o scurgere laterală a aerului.

Comentariul specialistulu

Irina Fursa Șef de centru, logoped

Părinții sunt, de obicei, primii care observă că ceva nu este în regulă cu vorbirea copilului. Însă stabilirea tipului exact al dificultății — omiterea, înlocuirea, deformarea sau combinarea acestora — și identificarea cauzei sunt sarcinile logopedului în cadrul evaluării directe.

De ce îi este greu copilului să pronunțe sunetul „CE–CI”

Sunetul [t͡ʃ] este complex din punct de vedere articulator. Pentru pronunțarea lui sunt necesare o poziție exactă a limbii, un jet de aer bine direcționat și o coordonare bună a mișcărilor. Din acest motiv, pot exista mai multe cauze pentru care sunetul nu se formează la timp:

• mobilitate insuficientă a limbii sau a buzelor;
• particularități ale aparatului articulator, de exemplu ale mușcăturii sau ale frenului lingual;
• modificări ale tonusului musculaturii articulatorii;
• dezvoltarea insuficientă a auzului fonematic — copilului îi este greu să deosebească „CE–CI” de sunetele asemănătoare;
• expir slab sau direcționat incorect în timpul vorbirii;
• imitarea pronunției incorecte a adulților sau a copiilor mai mari;
• particularități ale dezvoltării generale a limbajului;
• influența mediului bilingv, în care sunetul poate fi pronunțat diferit sau poate lipsi din una dintre limbi;
• combinarea mai multor factori.

Cel mai frecvent, dificultatea nu are o singură cauză, ci rezultă din combinarea mai multor factori. Cauza exactă poate fi stabilită numai printr-o evaluare directă.

Nu asociem o dificultate de pronunție cu un anumit diagnostic în lipsa unei evaluări. De asemenea, nu considerăm automat că problema a apărut pentru că părinții „nu au lucrat suficient” cu copilul. În multe situații este vorba despre particularitățile maturizării zonelor implicate în limbaj și ale aparatului articulator, nu despre numărul exercițiilor făcute acasă.

Cum se pronunță corect sunetul „CE–CI”

Articularea sunetului [t͡ʃ] este alcătuită din mai multe elemente care funcționează simultan:

• buzele sunt ușor rotunjite și puțin proiectate înainte;
• partea anterioară a limbii se ridică spre zona din spatele dinților superiori;
• la început se formează o închidere scurtă, care se deschide apoi într-un pasaj îngust;
• aerul este eliberat prin acest pasaj printr-un impuls scurt, urmat de o ușoară fricțiune;
• corzile vocale nu vibrează — sunetul este surd și se produce numai cu ajutorul aerului expirat;
• în limba română, acest sunet este redat cel mai frecvent prin C înainte de E sau I: „ce”, „ci”.

În combinațiile „cea”, „cio” și „ciu”, literele E sau I pot avea rolul de a indica pronunția sunetului [t͡ʃ], fără să reprezinte întotdeauna o vocală separată. De aceea, exercițiile trebuie alese nu numai după litere, ci și după sunetul efectiv auzit în cuvânt.

Copilului îi poate fi util să urmărească poziția buzelor în oglindă. Astfel, poate observa mai ușor diferența dintre „CE–CI” și sunetele apropiate.

Această descriere explică modul în care este produs sunetul, dar nu reprezintă o instrucțiune pentru corectarea lui independentă. Părinții nu trebuie să deplaseze limba copilului cu bețișoare, linguri sau alte obiecte. Dacă sunt necesare tehnici articulatorii speciale, acestea sunt aplicate de logoped în timpul ședinței directe.

Cum se desfășoară corectarea sunetului „CE–CI”

Activitatea nu începe cu repetarea de multe ori a sunetului. Mai întâi trebuie stabilită cauza dificultății copilului. Succesiunea etapelor depinde de rezultatele evaluării și nu urmează aceeași schemă pentru toți copiii.

Evaluarea vorbirii și a articulației

În timpul consultației directe, logopedul evaluează:

• cum este pronunțat sunetul [t͡ʃ] izolat și în vorbirea spontană;
• dacă există omiteri, înlocuiri sau deformări și cât de constante sunt acestea;
• pronunția celorlalte sunete;
• mobilitatea limbii și a buzelor;
• structura și tonusul aparatului articulator;
• modul în care copilul expiră în timpul vorbirii;
• auzul fonematic — dacă deosebește sunetul „CE–CI” de sunetele apropiate;
• capacitatea copilului de a reproduce o mișcare sau un sunet după model;
• pronunția sunetului în diferite poziții: la începutul, la mijlocul și la sfârșitul cuvântului.

Observarea directă este importantă. Specialistul vede mișcările articulatorii, observă încordarea inutilă sau mișcările compensatorii și poate corecta imediat modul în care este realizată sarcina. Aceste detalii nu pot fi evaluate complet numai pe baza unui videoclip sau a descrierii părinților.

Pregătirea aparatului articulator

Dacă limba sau buzele nu au suficientă mobilitate, înainte de obținerea sunetului se desfășoară o etapă pregătitoare. Aceasta poate include, de exemplu, exerciții pentru schimbarea pozițiilor limbii, ridicarea părții anterioare a limbii sau rotunjirea buzelor.

Setul de exerciții este ales individual pentru fiecare copil și nu este preluat automat dintr-un complex general.

Dacă există indicații, în etapa de pregătire pot fi incluse masajul logopedic sau neurogimnastica. Acestea sunt metode suplimentare și nu reprezintă o etapă obligatorie pentru fiecare copil.

Obținerea pronunției corecte

Momentul în care copilul pronunță pentru prima dată corect sunetul poate fi obținut în mai multe moduri:

• prin imitare — copilul repetă după adult în fața oglinzii;
• pornind de la un sunet apropiat pe care îl pronunță deja corect;
• cu ajutorul unor tehnici logopedice speciale.

Comentariul specialistului

Irina Fursa Șef de centru, logoped

Alegem metoda de corectare a sunetului „CE–CI” în funcție de ceea ce a arătat evaluarea. Nu există o singură instrucțiune rigidă, potrivită tuturor copiilor. Chiar dacă principiul general este cunoscut, logopedul adaptează tehnica la particularitățile articulatorii ale fiecărui copil.

Automatizarea și diferențierea sunetului „CE–CI”

Pronunțarea corectă a sunetului izolat nu înseamnă că activitatea s-a încheiat. Mulți părinți observă că, în timpul ședinței, copilul pronunță clar sunetul, dar în conversația obișnuită îl omite sau îl înlocuiește din nou.

Aceasta este o etapă firească, nu un regres. Sunetul nu a fost încă automatizat în vorbirea independentă.

De la silabe și cuvinte la propoziții

Automatizarea trece prin mai multe etape. Acestea nu trebuie omise, deoarece sunetul poate rămâne corect numai „la exerciții” și poate să nu ajungă în vorbirea de zi cu zi:

• silabe și combinații — „ce”, „ci”, „cea”, „cio”, „ciu”;
• cuvinte cu sunetul la început — „ceas”, „cerc”, „cine”, „cinci”, „ciupercă”;
• cuvinte cu sunetul la mijloc — „plăcere”, „vecin”, „tăcere”, „arici”;
• cuvinte cu sunetul la sfârșit — „aici”, „arici”, „cinci”;
• grupuri scurte de cuvinte care conțin sunetul exersat;
• propoziții în care „CE–CI” apare de mai multe ori;
• vorbire legată — povestirea după imagini și conversația obișnuită.

La fiecare etapă este importantă nu cantitatea repetărilor, ci faptul că sunetul este pronunțat conștient, clar și fără încordare. Numai după stabilizarea pronunției se trece la etapa următoare.

Cum îl învățăm pe copil să deosebească sunetele apropiate

Dacă un copil confundă „CE–CI” cu T, Ș, Ț sau cu perechea sonoră „GE–GI”, simpla obținere a sunetului corect nu este suficientă. Copilul trebuie să învețe să recunoască și să diferențieze aceste sunete după auz.

Pot fi folosite sarcini simple, sub formă de joc:

• să identifice sunetul [t͡ʃ] într-un șir de sunete;
• să aleagă dintre două imagini obiectul a cărui denumire conține „CE–CI”;
• să stabilească poziția sunetului în cuvânt: la început, la mijloc sau la sfârșit;
• să compare după auz cuvinte sau silabe care diferă printr-un singur sunet;
• să distingă perechi precum „ce–te”, „ci–și”, „ce–țe” sau „ci–gi”;
• să recunoască dacă adultul a pronunțat cuvântul corect sau incorect.

Nu fiecare copil trebuie să exerseze toate perechile enumerate. Sarcinile sunt alese în funcție de sunetele pe care le confundă în mod real.

Ce pot face părinții acasă

Exercițiile făcute acasă ajută la consolidarea deprinderii între ședințe, dar nu înlocuiesc activitatea cu logopedul.

Părinții pot:

• să efectueze numai exercițiile recomandate de logoped, nu un set universal găsit pe internet;
• să lucreze puțin, dar regulat — 5–10 minute sunt mai eficiente decât ședințele lungi și rare;
• să transforme exercițiile într-un joc, nu într-o obligație;
• să corecteze calm pronunția, fără observații dure;
• să laude copilul pentru încercare, nu numai pentru rezultatul corect;
• să oprească activitatea atunci când copilul este obosit sau refuză să continue;
• să îi comunice logopedului ce exerciții sunt ușoare și ce sarcini provoacă dificultăți;
• să folosească în vorbirea obișnuită cuvintele recomandate pentru etapa actuală de automatizare.

Este recomandat să evitați:

• deplasarea limbii copilului cu un bețișor, o lingură sau un alt obiect;
• folosirea independentă a sondelor logopedice;
• obligarea copilului să repete de multe ori un sunet pe care încă nu îl poate pronunța;
• alegerea unor complexe întâmplătoare de exerciții fără să știți dacă sunt potrivite;
• compararea pronunției copilului cu vorbirea altor copii;
• corectarea lui în fiecare conversație, deoarece aceasta poate provoca tensiune și teamă de a vorbi;
• trecerea prematură la cuvinte și propoziții înainte ca sunetul să fie obținut corect.

Exercițiile de acasă sunt eficiente atunci când completează etapa actuală a corecției, fără să înlocuiască activitatea logopedului și fără să o ia înainte.

Când este recomandat să consultați un logoped

Este indicat să îi arătați copilul unui specialist dacă:

• sunetul „CE–CI” este omis sau înlocuit constant cu un alt sunet;
• sunetul este pronunțat cu o deformare evidentă;
• copilul confundă după auz „CE–CI” cu alte sunete apropiate;
• pronunția este instabilă și depinde de poziția sunetului în cuvânt;
• nu este afectat doar „CE–CI”, ci și pronunția altor sunete;
• vorbirea copilului este greu de înțeles pentru persoanele din afara familiei;
• exercițiile încercate acasă nu produc schimbări;
• copilul evită cuvintele care conțin sunetul dificil;
• copilul este îngrijorat sau supărat pentru că ceilalți nu îl înțeleg;
• aveți îndoieli dacă pronunția sa corespunde vârstei și doriți să clarificați situația.

Niciuna dintre aceste situații nu indică, în mod automat, o tulburare gravă. Evaluarea directă ajută însă la stabilirea cauzei: poate fi vorba despre o particularitate temporară de vârstă sau despre o dificultate pentru care este necesară corecția logopedică.

Cu cât situația este clarificată mai devreme, cu atât activitatea poate fi organizată mai calm, mai corect și mai consecvent.

Ședințe cu logopedul la centrul „Logoped-Magician”

În cadrul consultației directe evaluăm nu numai pronunția sunetului „CE–CI”, ci vorbirea copilului în ansamblu: articulația, auzul fonematic, expirul verbal și pronunția celorlalte sunete. Astfel putem vedea imaginea completă și nu lucrăm cu un singur sunet izolat de restul dezvoltării limbajului.

Pe baza evaluării stabilim succesiunea etapelor și alegem sarcinile potrivite vârstei și particularităților copilului. Nu folosim un singur program „pentru toți copiii care nu pronunță CE–CI”.

În timpul ședințelor folosim oglinda, cartonașe și materiale de joc, urmărim corectitudinea exercițiilor și le adaptăm pe parcurs. Părinții primesc separat recomandări pentru activitatea de acasă.

În lucrul cu un copil bilingv ținem cont de felul în care sunetul [t͡ʃ] este pronunțat și redat în cealaltă limbă. Acest aspect este deosebit de important deoarece același sunet poate fi reprezentat prin litere diferite. De exemplu, în limba română este redat prin „CE–CI”, iar în alte limbi poate fi reprezentat printr-o singură literă sau printr-o altă combinație de litere.

Dacă există indicații, în program pot fi incluse masajul logopedic sau neurogimnastica. Aceste metode completează activitatea principală, dar nu o înlocuiesc.

Între ședințe este important să fie consolidat ceea ce copilul a reușit în timpul activității cu specialistul. Le explicăm părinților cum pot face acest lucru în siguranță și fără o presiune inutilă asupra copilului.

Dacă copilul omite, înlocuiește sau deformează sunetul „CE–CI” ori nu sunteți siguri ce exerciții i se potrivesc, vă așteptăm la o consultație directă. Evaluarea va arăta care este dificultatea reală și de la ce etapă trebuie începută activitatea.