Întârzierea în dezvoltarea vorbirii (DSD)

ÎDL este observată cel mai des la vârsta de la 1,5 până la 4 ani, când copilul vorbește semnificativ mai puțin decât semenii, nu folosește fraze, nu repetă cuvinte sau nu înțelege instrucțiuni simple. O astfel de întârziere poate fi legată de auz, particularități neurologice, complicații ale sarcinii sau nașterii, lipsa comunicării vii, stres, exces de gadgeturi sau alți factori.

Este important să nu așteptați ca vorbirea să apară neapărat de la sine. În cazul suspiciunii de întârziere a dezvoltării limbajului, copilul are nevoie de o evaluare complexă: logopedul sau defectologul analizează nivelul vorbirii, înțelegerea vorbirii adresate, vocabularul și abilitățile comunicative, iar la nevoie recomandă consultația unui neurolog, surdolog, psiholog sau a altor specialiști.

ÎDL la copii — este întârzierea dezvoltării limbajului, în care copilul își însușește vorbirea mai târziu decât norma de vârstă. Aceasta se poate manifesta diferit: unii copii mult timp nu încep să vorbească, alții folosesc doar cuvinte separate, nu construiesc fraze, repetă prost după adulți sau nu înțeleg vorbirea adresată.

În prezent, ÎDL devine o problemă răspândită, cu care părinții se adresează specialiștilor. Ea se manifestă prin completarea extrem de lentă a vocabularului, absența îndelungată mai întâi a vorbirii frazale, iar apoi a vorbirii coerente.

ÎDL poate fi primară sau secundară. Cea primară se observă în cazul păstrării complete a auzului, vederii și abilităților intelectuale. Cea secundară apare ca urmare a unei boli grave a copilului.

Gradul de exprimare al ÎDL în diferite cazuri diferă semnificativ, de aceea este împărțit pe grade:

• I grad — absența completă a vorbirii;
• II grad — pronunție incorectă și înlocuirea sunetelor, folosirea doar a propozițiilor simple;
• III grad — folosirea doar a celor mai simple cuvinte, „înghițirea” sunetelor, inversarea silabelor în cuvânt, vorbire neclară.

Curs intensiv privind lansarea vorbirii la copii

Îmbunătățiți-vă abilitățile de vorbire în 6 săptămâni

Citeşte mai mult

Norma dezvoltării vorbirii la copii

Mulți părinți moderni tind să considere că un copil care nu a început să vorbească până la 2,5–3 ani este o variantă a normei. Totuși, acest lucru departe nu este întotdeauna așa. Vorbirea copilului se dezvoltă etapizat, iar fiecare etapă este caracterizată de anumite acțiuni și comportament:

• A doua lună — gângurit, primul râs;
• 3–4 luni — în timpul gânguritului apar combinații ale sunetelor labiale cu vocale;
• 6 luni — apariția vorbirii prin lalalizare;
• 1 an — complicarea mimicii și gesticulației; cuvintele de tip lalalizare încep să se deosebească după intonație. În lexic sunt aproximativ 10 cuvinte, alcătuite din 2–3 silabe. Se formează vorbirea motorie. Copilul înțelege și îndeplinește instrucțiuni simple;
• 1,5 ani — micuțul repetă după adult cuvinte simple, vorbirea motorie se dezvoltă activ, vocabularul conține până la 30 de cuvinte. Recunoaște după auz obiectele și le arată în imagine. Înțelege și îndeplinește rugăminți simple ale adulților;
• 2 ani — în utilizare sunt până la 200 de cuvinte, este dezvoltată vorbirea frazală, copilul poate formula un gând simplu, îndeplinește rugămințile nu doar ale părinților, ci și ale bunicilor pe stradă și ale copiilor de pe terenul de joacă;
• 3 ani — numărul de cuvinte care aparțin diferitelor părți de vorbire crește până la 1500, propozițiile devin complexe și constau din subiect, predicat și complement.

Simptomele și semnele întârzierii vorbirii

A înțelege că un copil poate avea întârziere de vorbire se poate nu doar după absența cuvintelor. Este important să acordați atenție înțelegerii vorbirii adresate, reacției la nume, gesturilor, lalalizării, încercărilor de a repeta după adulți și dorinței de a comunica. Uneori copilul pronunță sunete sau cuvinte separate, dar nu folosește vorbirea pentru comunicare — și acesta este un motiv pentru consultație.

Primele semne ale întârzierii vorbirii pot fi observate de la cea mai fragedă vârstă:

• A treia lună — copilul nu pronunță sunete, nu reacționează la influența sonoră, plânsul este monoton;
• 3–4 luni — micuțul nu zâmbește și nu manifestă emoții, nu reacționează la cuvinte și gesturi;
• 6 luni — lipsește lalalizarea;
• 1 an — copilul nu produce sunete, nu face gesturi de indicare, de rămas-bun și alte gesturi, nu diferențiază intonațiile, nu răspunde la nume;
• 1,5 ani — nu există reacție la vorbirea adresată, în lexic nu există deloc sau sunt mai puțin de 30 de cuvinte. Micuțul nu mestecă independent sau înghite prost. Nu întotdeauna poate îndeplini instrucțiuni simple;
• 2 ani — lexic foarte limitat, nu există abilități de repetare a cuvintelor și de alcătuire a frazelor. Nu poate numi părțile corpului și obiectele. Îndeplinește doar instrucțiuni casnice elementare și doar după propria dorință;
• 3 ani — în continuare nu înțelege vorbirea adresată, nu este în stare să alcătuiască o propoziție din două părți, „înghite” terminațiile cuvintelor sau le întinde foarte mult. Dacă spune ceva, cei din jur nu pot înțelege nici vorbirea, nici sensul ei. Are un vocabular minim. Principalul mod de comunicare — nonverbal. Voce neobișnuită, de exemplu: scârțâitoare sau „pe nas”. Propriul limbaj „păsăresc”.

Comentariul specialistului

Eremciuk Olga Logaritmist

Părinții așteaptă adesea până la 3–4 ani, pentru că aud: „va vorbi singur”. Dar în cazul ÎDL este important să evaluăm nu doar numărul de cuvinte. Noi analizăm dacă copilul înțelege vorbirea adresată, dacă folosește gesturi, dacă reacționează la nume, dacă încearcă să repete, dacă există interes pentru comunicare. Cu cât mai devreme se determină cauza întârzierii, cu atât mai exact pot fi alese activitățile și cu atât mai repede copilul poate fi ajutat să se includă în vorbire.

Întârzierea vorbirii la 2, 3 și 4 ani: când merită să vă adresați unui specialist

La 2 ani, motiv pentru consultație poate fi situația în care copilul spune foarte puține cuvinte, nu repetă după adulți, nu încearcă să unească cuvintele în fraze simple, nu arată obiecte cunoscute sau înțelege prost rugăminți simple.

La 3 ani, ar trebui să alarmeze absența vorbirii frazale, vocabularul foarte mic, neînțelegerea vorbirii adresate, „limbajul propriu”, pe care cei din jur nu îl înțeleg, sau comunicarea preponderent prin gesturi.

La 4 ani, întârzierea vorbirii necesită diagnostic obligatoriu, dacă copilul nu construiește propoziții inteligibile, denaturează puternic cuvintele, nu poate povesti despre evenimente simple, înțelege prost instrucțiunile sau evită comunicarea verbală.

Cauzele întârzierii dezvoltării limbajului

ÎDL se poate manifesta la micuț în diferite etape ale maturizării psihofiziologice. Pentru fiecare perioadă este caracteristic propriul set de factori nefavorabili, care duc la probleme de vorbire.

Perioada prenatală

• hipoxia fătului;
• hidrocefalia;
• tulburarea formării creierului;
• infecții intrauterine;
• patologie congenitală a organelor auzului și vorbirii.

Perioada natală

• asfixia sau hipoxia în timpul nașterii;
• traumatismul la naștere;
• înfășurarea cordonului ombilical.

Perioada postnatală

• tulburări neuropsihice;
• neuroinfecții (meningită, encefalită etc.);
• boli complexe (mucoviscidoză, malformație cardiacă, boli ale ficatului și rinichilor etc.);
• boli cronice ale urechii;
• tulburări de auz (de exemplu, surditate congenitală);
• traumatisme cranio-cerebrale;
• afectarea unor segmente ale aparatului de vorbire;
• tulburări în procesele de formare a vocii;
• subdezvoltarea zonelor cortexului cerebral.

Nu rar specialiștii folosesc o altă clasificare, care definește cauzele apariției ÎDL ca biologice sau sociale. Cauze biologice sunt considerate factorii deja enumerați. La cele sociale se referă următoarele:

• lipsa atenției corespunzătoare din partea părinților;
• hiperprotecția nejustificată;
• spitalizările frecvente ale copilului;
• trauma psihologică;
• probleme sociale în familie, tratament crud față de copil;
• pasiunea pentru gadgeturi;
• familie bilingvă, în urma căreia copilul nu face față dublei încărcări asupra centrului vorbirii.

Întârzierea dezvoltării limbajului — nu este o boală independentă, ci o consecință a factorilor externi nefavorabili, a particularităților de dezvoltare sau a patologiilor care pot influența formarea vorbirii la copil.

Diagnosticul ÎDL

Diagnosticul ÎDL începe nu cu investigații aparative, ci cu evaluarea dezvoltării vorbirii și a dezvoltării generale a copilului. Specialistul analizează dacă copilul înțelege vorbirea adresată, dacă reacționează la nume, dacă folosește gesturi, ce sunete și cuvinte pronunță, dacă poate repeta, dacă construiește fraze și cum comunică cu adulții.

La consultație este, de asemenea, important să se clarifice cum au decurs sarcina și nașterea, dacă au existat probleme cu auzul, boli neurologice, otite frecvente, traumatisme, utilizarea îndelungată a gadgeturilor sau lipsa comunicării vii. După evaluarea primară, specialistul poate recomanda consultația unui neurolog, surdolog, psiholog sau investigații suplimentare.

La nevoie, specialistul poate recomanda investigații suplimentare:

• neurosonografia — cercetarea tulburărilor organice în creier la sugari cu ajutorul ultrasunetelor;
• RMN și CT identifică foarte exact patologiile creierului, dar au multe contraindicații pentru micuți;
• EEG este folosită pentru a determina activitatea bioelectrică a creierului;
• audiometria permite evaluarea funcționării aparatului auditiv;
• cercetări PEA etc.

De asemenea, pot fi folosite investigații de laborator, care permit determinarea nivelului hormonal al glandei tiroide, prezența focarelor inflamatorii în organism și a multor alți indicatori.

Ce specialiști ajută în cazul ÎDL

În cazul întârzierii dezvoltării limbajului, copilul poate avea nevoie de ajutorul mai multor specialiști. Logopedul sau defectologul evaluează vorbirea, înțelegerea, vocabularul, vorbirea frazală și alege activități corecționale. Neurologul ajută la excluderea sau confirmarea cauzelor neurologice ale întârzierii. Surdologul sau ORL-ul verifică auzul, deoarece chiar și scăderea parțială a auzului poate împiedica dezvoltarea vorbirii. Psihologul sau neuropsihologul evaluează atenția, comportamentul, starea emoțională și particularitățile dezvoltării generale.

În centrul «Логопед-Волшебник» noi privim dezvoltarea copilului complex. Pentru noi este important nu doar să numărăm cantitatea de cuvinte, ci să înțelegem cum comunică copilul, cum reacționează la adult, cât de mult înțelege vorbirea, cum se joacă, își menține atenția și se implică în activități.

Corecția ÎDL la copii

ÎDL nu trebuie lăsată fără atenție, chiar dacă semnele sunt exprimate slab. La o parte dintre copii vorbirea se dezvoltă cu întârzierea tempoului, dar fără diagnostic este imposibil de înțeles dacă aceasta este o variantă a dezvoltării individuale sau un semn al unei tulburări care are nevoie de corecție. Programul de ajutor depinde de cauza întârzierii, vârsta copilului, nivelul de înțelegere a vorbirii și gradul de exprimare al dificultăților de vorbire.

În corecția ÎDL pot intra:

• lucrul cu logopedul sau defectologul;
• diferite tipuri de masaj logopedic;
• gimnastică articulatorie;
• activități pentru dezvoltarea motricității fine, a abilităților senzoriale și de vorbire;
• proceduri fizioterapeutice;
• neurostimulare;
• terapie medicamentoasă în cazuri grave;
• intervenție chirurgicală în cazul defectelor fizice ale aparatului articulator.

În centrul nostru, unul dintre principalele instrumente pentru corecția ÎDL la micuți este logoritmica. Cele mai eficiente tehnici logopedice în timpul jocurilor pe muzică live trezesc copilului un interes activ. Schimbarea constantă a atenției, schimbarea locațiilor și forma ludică a activităților exclud apariția negativismului verbal, care apare atunci când specialistul așază micuțul la masă și cere de la el imposibilul, obligându-l să repete iar și iar exerciții plictisitoare monotone.

Noi obținem rezultat prin motivația și interesul copilului, care apar în timp ce el se joacă și se distrează. Logoritmica ajută la trezirea dorinței de a vorbi și motivează treptat copilul pentru pronunția corectă.