Disartrie

În centrul „Logoped-Magician” le explicăm adesea părinților că disartria la copii — nu este doar pronunțarea incorectă a unor sunete separate. În cazul disartriei, copilului îi este dificil să controleze mușchii care participă la vorbire: limba, buzele, obrajii, palatul moale, vocea și respirația. Din această cauză vorbirea sună neclar, imprecis, tensionat sau, dimpotrivă, prea moale.

Copilul poate înțelege vorbirea adresată și poate ști cuvântul necesar, dar îi este greu să îl pronunțe clar. De aceea, în cazul disartriei este importantă nu doar corectarea sunetelor, ci o muncă logopedică complexă: dezvoltarea articulației, respirației verbale, vocii, ritmului vorbirii și motricității generale.

Curs intensiv privind lansarea vorbirii la copii

Îmbunătățiți-vă abilitățile de vorbire în 6 săptămâni

Citeşte mai mult

Principalele semne și simptome ale disartriei la copii

Simptomele disartriei la copii se pot manifesta diferit. La un copil este mai vizibilă vorbirea neclară, la altul — slăbiciunea mușchilor limbii, dificultăți la mestecat, salivație sau oboseală rapidă în timpul conversației.

Recomandăm să acordați atenție vorbirii copilului dacă el vorbește „neclar”, obosește repede în timpul vorbirii, reține slab saliva, mestecă cu dificultate alimentele tari sau nu poate executa exact mișcările cu limba și buzele.

• tulburări ale funcțiilor verbale și ale reacțiilor vocale

Principala problemă a disartriei — vorbirea greu de distins, neclară. Cuvintele pot fi pronunțate prea repede sau, dimpotrivă, prea lent. Copilului îi poate fi dificil să schimbe tonul, intensitatea vocii și ritmul vorbirii. Din această cauză vorbirea devine inexpresivă, neclară și puțin înțeleasă de cei din jur. De asemenea, pot fi afectate pronunțarea sunetelor, structura silabică a cuvântului și construirea frazelor;

• probleme cu alimentația

La copiii cu disartrie pot exista mușchi articulatori slabi sau prea tensionați. De aceea, le poate fi dificil să clătească gura, să țină mâncarea în gură, să mestece bine carnea, fructele tari, cojile de pâine și alte alimente care necesită activitatea intensă a limbii, buzelor și obrajilor;

• întârzierea dezvoltării motorii

Copiii cu disartrie sunt adesea neîndemânatici, se mișcă lent și obosesc rapid la mișcări complexe. Le este dificil să își mențină echilibrul, să sară într-un picior, să execute mișcări precise cu mâinile. Motricitatea fină poate fi insuficient dezvoltată, de aceea copilului îi este greu să își încheie hainele, să își lege șireturile, să deseneze, să modeleze, să se joace cu constructori și puzzle-uri;

• tulburarea orientării în spațiu

Copilul poate avea dificultăți în determinarea direcțiilor: dreapta și stânga, sus și jos. Astfel de particularități nu sunt întotdeauna legate doar de vorbire, de aceea în timpul diagnosticului evaluăm dezvoltarea generală, coordonarea mișcărilor și starea sistemului nervos.

La ce ar trebui să fie atenți părinții

Un motiv pentru a apela la logoped poate fi situația în care copilul vorbește neclar, „înghite” sunete și terminații, nu poate ridica limba în sus, obosește repede în timpul vorbirii, vorbește prea încet, nazal sau tensionat. De asemenea, semne importante pot fi mușchii slabi ai limbii, dificultățile la mestecat, scurgerea frecventă a salivei, neîndemânarea mișcărilor și problemele cu motricitatea fină.

Un singur semn separat încă nu înseamnă disartrie. Dar dacă mai multe manifestări se repetă regulat și îl împiedică pe copil să vorbească clar, recomandăm să treacă printr-un diagnostic logopedic.

Cum influențează disartria limba, buzele și articulația

În cazul disartriei pot fi afectate mișcările limbii, buzelor, obrajilor și palatului moale. La unii copii mușchii aparatului articulator sunt prea tensionați, la alții — moi și slabi. Din această cauză copilului îi poate fi dificil să ridice limba în sus, să o mențină în poziția necesară, să treacă rapid de la o mișcare la alta sau să pronunțe clar sunetele.

Uneori părinții observă că limba pare puțin mobilă, „slabă”, tremură la încercarea de a executa un exercițiu sau copilul obosește repede în timpul gimnasticii articulatorii. Dar diagnosticul nu se stabilește după un singur semn: starea aparatului articulator trebuie evaluată de logoped, iar la nevoie — de neurolog.

Tipuri și forme ale disartriei

Forma disartriei este determinată de specialist după examinare. Părinții nu trebuie să distingă singuri disartria bulbară, pseudobulbară sau cerebeloasă: este mai important să înțeleagă cum se manifestă tulburarea la copil și ce ajutor are nevoie.

În funcție de zona afectată a sistemului nervos central, disartria este de obicei împărțită în mai multe forme:

• bulbară

În această formă este afectată funcționarea nervilor și mușchilor care participă la articulație, supt, mestecat și înghițire. Copilul poate avea slăbiciune musculară, voce nazală sau încetă, salivație crescută, mimică limitată. Sunetele se pot contopi, iar vorbirea devine monotonă și puțin înțeleasă;

• pseudobulbară

Una dintre cele mai frecvente forme la copii. În cazul ei poate fi observat tonus crescut al mușchilor aparatului de vorbire, limitarea mobilității limbii, dificultăți la înghițire, salivație, vorbire tensionată și neclară;

• corticală

Este legată de tulburarea funcționării zonelor scoarței cerebrale care participă la organizarea mișcărilor verbale. Copilului îi poate fi dificil să execute mișcări precise și succesive cu limba și buzele, din cauza cărora suferă pronunțarea sunetelor și fluența vorbirii;

• subcorticală

În forma subcorticală pot apărea mișcări involuntare ale mușchilor feței și aparatului articulator. Acest lucru influențează ritmul, tempoul, intonația și intensitatea vocii. Vorbirea poate suna când prea încet, când brusc, cu modificări ale timbrului și tempoului;

• cerebeloasă

În această formă vorbirea poate deveni scandată, bruscă, ca și cum ar fi pronunțată pe silabe. De asemenea, pot exista tulburări de coordonare a mișcărilor, mers nesigur, dificultăți cu echilibrul și precizia mișcărilor.

Uneori în clasificări se întâlnesc și forme mai rare ale disartriei. Dar pentru părinți este mai important nu denumirea formei, ci modul în care tulburarea influențează vorbirea copilului și ce program corecțional îi este necesar.

Gradele disartriei la copii

După intensitatea tulburărilor de vorbire, disartria poate fi ușoară, medie sau severă. Gradul este determinat de specialist după diagnostic: el evaluează claritatea vorbirii, starea aparatului articulator, respirația, vocea, tempoul vorbirii și capacitatea copilului de a folosi sunetele corectate în viața obișnuită.

Disartrie ușoară

În cazul gradului ușor, vorbirea copilului este în general înțeleasă, dar pot persista neclaritatea sunetelor, dificultăți cu pronunțarea unor grupuri separate de sunete, slăbiciunea mușchilor articulatori și oboseala rapidă în timpul lecțiilor.

Manifestărilor ușoare le este atribuită adesea și disartria ștearsă. În forma ștearsă, tulburările pot fi aproape neobservabile pentru cei din jur, dar logopedul vede dificultăți cu articulația, tonusul muscular, respirația verbală și precizia mișcărilor limbii.

Comentariul specialistului

Irina Fursa Șef de centru, logoped

Dacă copilul are dificultăți cu mestecatul, nu merită să schimbați brusc singuri rația și să treceți complet la mâncare pasată fără recomandarea specialistului. Este mai bine să discutați această întrebare cu logopedul, pediatrul sau alt specialist de profil, pentru a susține dezvoltarea abilităților de mestecat în siguranță și treptat.

Disartrie de grad mediu

În cazul gradului mediu, vorbirea devine mai puțin clară. Copilul este înțeles bine de apropiați, dar persoanelor străine le poate fi greu să înțeleagă ce spune. De obicei este necesară o corecție sistematică îndelungată: lucru asupra articulației, respirației, vocii, pronunțării sunetelor și folosirii vorbirii în comunicarea obișnuită.

Disartrie severă

În cazul gradului sever, vorbirea poate fi puternic afectată, puțin înțeleasă chiar și de apropiați. În cazuri separate se dezvoltă anartria — o stare în care vorbirea independentă lipsește sau este extrem de limitată. În astfel de situații, copilului îi este deosebit de important ajutorul complex al specialiștilor și munca corecțională regulată.

Cauzele apariției disartriei

Disartria apare de obicei ca urmare a tulburărilor în funcționarea sistemului nervos central. Dezvoltarea vorbirii poate fi influențată de diferiți factori care au acționat asupra copilului în timpul sarcinii, nașterii sau la vârsta fragedă.

Printre cauzele posibile se numără:

• infecții intrauterine acute și cronice;
• hipoxie intrauterină;
• intoxicații;
• toxicoze severe;
• conflict Rh;
• prematuritate;
• traumatisme la naștere;
• asfixie;
• traumatisme craniene;
• neuroinfecții suportate, de exemplu meningită sau encefalită;
• paralizie cerebrală infantilă și alte tulburări neurologice.

În majoritatea cazurilor disartria este depistată la copii ca o tulburare congenitală sau timpurie, dar intensitatea ei poate deveni mai vizibilă pe măsura dezvoltării vorbirii. Uneori părinții acordă atenție problemei doar atunci când copilul începe să vorbească în fraze, iar vorbirea rămâne neclară și dificil de înțeles.

Cauza disartriei nu poate fi determinată doar după descrierea vorbirii copilului. Pentru aceasta este important să se țină cont de evoluția sarcinii și nașterii, particularitățile dezvoltării timpurii, starea sistemului nervos și rezultatele examinării la specialiști.

Diagnosticul disartriei infantile

Deoarece disartria este legată nu doar de pronunțarea sunetelor, ci și de funcționarea sistemului nervos, diagnosticul trebuie să fie complex. La examinare pot participa logopedul și neurologul. Logopedul evaluează vorbirea și aparatul articulator, iar neurologul — starea sistemului nervos și cauzele posibile ale tulburării.

Diagnosticul logopedic evaluează:

• cât de sincron funcționează aparatul articulator;
• pronunțarea sunetelor;
• nivelul dezvoltării vorbirii;
• claritatea vorbirii;
• starea mușchilor limbii, buzelor, obrajilor și feței;
• dezvoltarea respirației verbale;
• vocea, tempoul și fluența vorbirii;
• păstrarea, ușurința și amplitudinea mișcărilor aparatului articulator;
• particularitățile motricității fine și ale coordonării generale;
• nivelul vorbirii scrise la preșcolari și școlarii mici, dacă acest lucru este actual în funcție de vârstă.

Neurologul evaluează reflexele, tonusul muscular, coordonarea, particularitățile dezvoltării motorii și starea generală a sistemului nervos. La nevoie, medicul poate prescrie examinări suplimentare sau consultații ale altor specialiști.

Tratamentul și corecția disartriei

Corecția disartriei necesită de obicei o abordare complexă. În lucru pot intra ședințe logopedice, gimnastică articulatorie și respiratorie, dezvoltarea respirației verbale, lucru asupra vocii, tempoului vorbirii, pronunțării sunetelor și motricității generale.

Masajul logopedic poate fi aplicat ca parte a programului corecțional, dacă există indicații pentru aceasta. El ajută la lucrul cu tonusul mușchilor aparatului articulator, dar nu este singura metodă de ajutor. Programul de ședințe îl selectăm individual după diagnostic.

Tratamentul medicamentos, dacă este necesar, este prescris doar de medic. Este important să înțelegem că nu există o tabletă universală împotriva disartriei: munca principală este îndreptată spre dezvoltarea abilităților verbale și îmbunătățirea funcționării aparatului articulator.

În programul corecțional pot intra:

• corecție logopedică;
• gimnastică articulatorie;
• exerciții respiratorii;
• exerciții pentru dezvoltarea vocii și tempoului vorbirii;
• lucru asupra pronunțării sunetelor;
• masaj logopedic în prezența indicațiilor;
• dezvoltarea motricității fine și generale;
• recomandări pentru activități acasă;
• supravegherea neurologului sau a altor specialiști, dacă este necesar.

Corecția disartriei necesită regularitate. Este important nu doar să se execute exercițiile la ședințe, ci și să se transfere treptat noile abilități în vorbirea obișnuită: în cuvinte, fraze, dialoguri și comunicarea de zi cu zi.

Se tratează oare disartria la copii

Disartria se supune corecției, dar termenele și rezultatul depind de cauza tulburării, gradul de intensitate, vârsta copilului, starea sistemului nervos și regularitatea ședințelor. În cazul formei ușoare se poate îmbunătăți semnificativ claritatea vorbirii și pregăti copilul pentru școală. În cazul tulburărilor mai pronunțate, corecția poate fi îndelungată, dar ea îl ajută pe copil să folosească mai bine vorbirea în comunicare și învățare.

Nu recomandăm să așteptați ca problema să treacă de la sine. Cu cât mai devreme copilul va trece prin diagnostic și va începe ședințele, cu atât sunt mai mari șansele pentru o îmbunătățire vizibilă a vorbirii.

Cum ajută logopedul copilul cu disartrie

Munca logopedică în cazul disartriei este îndreptată nu doar spre corectarea unor sunete separate. Ajutăm copilul să dezvolte mobilitatea limbii și buzelor, respirația verbală, intensitatea și înălțimea vocii, tempoul vorbirii, claritatea pronunțării și capacitatea de a folosi noile abilități în comunicarea obișnuită.

Programul de ședințe este selectat individual. Pentru un copil poate fi mai important lucrul cu articulația, pentru altul — dezvoltarea respirației și vocii, pentru al treilea — fixarea sunetelor în cuvinte, fraze și vorbirea spontană.

În centrul „Logoped-Magician” efectuăm diagnostic, determinăm dificultățile de vorbire ale copilului și selectăm un program individual de corecție. Părinții primesc recomandări clare despre cum să susțină ședințele acasă și la ce să acorde atenție în vorbirea de zi cu zi a copilului.